Intervievator Mike Roberts, dr.: Bill, mai întâi trebuie să-ți mulțumesc pentru că m-ai implicat în cercetare când eram la Universitatea Baylor în jurul anului 2003. A fost minunat să te văd făcând cercetări cu impact ridicat în domeniul culturismului, în special cu sportive feminine.

acest lucru

BC: Da, îmi amintesc încă de prima dată când ne-am întâlnit. Îmi amintesc că mi-ai spus că ai mers în echipa de fotbal Baylor anul trecut și îți explici cursurile de știință de bază și cât de mult ți-a plăcut fiziologia exercițiilor.

Dacă memoria mea mă servește corect, ți-am spus despre laborator că am fost asistent de cercetare în (Laboratorul de nutriție pentru exerciții și sport) și cred că în acel moment ai venit să vizitezi laboratorul și ți-a plăcut. Avansează rapid un an și ai fost studentul la care toți ceilalți studenți absolvenți s-ar adresa cu toate cele mai dure întrebări ale noastre de fiziologie! Și mai am câteva întrebări pentru tine astăzi!

Î1: În timp ce antrenamentul este important, concurența fizică este în mare măsură un sport al dietei. Fără a ajunge prea în profunzime, ne puteți oferi o perspectivă în ceea ce privește modul în care sportivii își structurează dietele pentru a câștiga masa musculară și apoi se pot tăia pentru etapă?

BC: Pentru un sportiv fizic natural, practic trăiesc în două obiective diferite de compoziție corporală: câștigarea mușchilor și pierderea de grăsime. O perioadă îndelungată din faza lor de dietă (numită în afara sezonului) este dedicată acumulării cât mai multor mușchi (faza musculară care câștigă). Acest lucru se realizează cu antrenament de rezistență CONSTANȚĂ și calorii relativ mai mari, asigurându-vă că aportul de proteine ​​este adecvat (nu mai puțin de 1,6 grame/kg greutate corporală).

În general, exercițiile cardiovasculare fie nu se desfășoară în acest timp, fie se fac minim. Odată ce un sportiv fizic identifică un spectacol în care vrea să concureze, îl petrece pe următorul

16 până la 32 de săptămâni, urmând o dietă pentru a pierde grăsimi (dar, de asemenea, fac tot ce pot pentru a menține tot mușchiul pe care l-au petrecut atât de mult timp încercând să-l acumuleze în ultimele câteva luni sau ani).

În timpul acestei faze de pierdere a grăsimii (denumită dietă de concurs), se întâmplă două lucruri principale: 1) Caloriile sunt scăzute și 2) activitatea fizică este crescută. Aici mulți sportivi fizici vor începe să facă un anumit tip de exercițiu cardiovascular. În ceea ce privește dieta, tema constantă pe care o văd este că carbohidrații scad mai mult decât grăsimile, iar aportul de proteine ​​este fie menținut, fie chiar crescut în acest timp.

Q2: Nevoile de proteine ​​dietetice pentru concurenții fizici este întotdeauna un subiect fierbinte. Laboratorul dvs. a publicat recent date cu privire la efectele unei diete cu proteine ​​mai mici sau mai ridicate la femeile care aspiră la sportivi. Puteți furniza punctele culminante ale acestui studiu?

BC: Am luat sportive de sex feminin aspirante (dintre care majoritatea au planificat să facă o competiție fizică în anul următor) și le-am alocat în mod aleatoriu să ingereze multe proteine ​​(2,5g/kg) sau o cantitate limitată de proteine ​​(0,9g/kg) în timp ce rezistența s-a antrenat timp de 8 săptămâni în laboratorul meu de performanță și îmbunătățire fizică).

Le-am instruit să nu schimbe nimic în ceea ce privește aportul de carbohidrați și grăsimi, singurul lucru pe care am vrut să-l schimbe a fost cantitatea de proteine ​​pe care au consumat-o timp de 8 săptămâni. Am instruit fiecare subiect cu privire la modul de urmărire a macro-urilor, fiecărui subiect i s-a oferit un antrenor personal de nutriție și, datorită acestei investiții, am reușit ca fiecare subiect să urmărească fiecare gram de alimente care le-a intrat în gură în fiecare zi timp de 8 săptămâni.

La sfârșitul studiului, grupul cu conținut ridicat de proteine ​​a câștigat semnificativ mai multă masă musculară slabă decât grupul cu conținut scăzut de proteine ​​(2,1 față de 0,6 kg de mușchi). O altă constatare foarte interesantă pe care am observat-o a fost că grupul bogat în proteine ​​a pierdut de fapt o cantitate semnificativă de masă grasă (-1,1 kg) în ciuda creșterii aportului caloric total cu 250 de calorii pe zi (toate caloriile în exces proveneau din proteine)!

Deși acest lucru poate părea un rezultat nebunesc, acesta este acum al patrulea studiu care a raportat rezultate similare. Poate că dvs. și studenții dvs. sunteți conștienți de cel mai recent studiu care a raportat, de asemenea, că o creștere a aportului de proteine ​​a dus la o pierdere semnificativă a grăsimii corporale (fără a reduce aportul caloric) care a fost realizat de dvs. și de alții de la Universitatea Auburn: Efectul proteinei din zer. Suplimentare privind performanța fizică și compoziția corpului la soldații de pregătire inițială a armatei.

Î3: Am văzut recent un student absolvent care a lucrat cu grupul dvs. făcând o prezentare frumoasă despre opțiunea „re-hrănire” în timpul dietei. Puteți explica mecanica strategiei „re-feed” și modul în care concurenții fizici ar putea să o implementeze în faza lor de tăiere pre-competiție?

Ideea cu o strategie de re-hrănire este de a proteja împotriva termogenezei adaptive care apare odată cu dieta. Termogeneza adaptivă este un termen care descrie modul în care corpul tău răspunde la restricția calorică. Tendința naturală a organismului este de a încetini rata metabolică, ceea ce face din ce în ce mai greu să continuați să pierdeți în greutate/grăsime fără a reduce în continuare aportul caloric.

Ceea ce am făcut cu strategia noastră de re-hrănire a fost să avem o dietă de formare a rezistenței pentru bărbați și femele timp de 5 zile consecutive, dar apoi să întrerupem această dietă prin creșterea caloriilor timp de 2 zile consecutive. Acest ciclu a fost repetat timp de 7 săptămâni consecutive și grupul de re-hrănire a fost comparat cu un alt grup de dietă care nu a încorporat re-hrăniri săptămânale (doar au făcut dietă în fiecare zi timp de 7 săptămâni consecutive). La sfârșitul studiului de 7 săptămâni, am observat că grupul de re-hrănire a fost mai capabil să mențină rata metabolică și masa musculară în comparație cu grupul care nu a crescut periodic aportul caloric.

Î4: O mulțime de atenție recentă s-a concentrat în jurul consecințelor negative ale dietei yo-yo sau ale dietei accidentate. Deci, care sunt modalitățile posibile pentru concurenții de sex feminin sau masculin de a evita această capcană după competiții?

Cel mai bun mod de a evita această capcană este de a avea o strategie oarecum controlată de recâștigare a greutății după concurs. În prezent, există două abordări populare pentru a face acest lucru: o strategie de dietă inversă și o strategie de dietă de recuperare.

O strategie de dietă inversă este o reintroducere foarte lentă a caloriilor înapoi în dietă după o competiție. O strategie de recuperare a dietei introduce mai repede caloriile în dietă după un spectacol, dar este încă controlată și monitorizată.

Unul dintre studenții mei de masterat, Jaymes Longstrom, investighează aceste strategii dietetice post-concurs chiar acum, într-o abordare a seriei de studii de caz. El monitorizează aproximativ 10 sportivi fizici, deoarece urmează fie o dietă inversă, fie o dietă de recuperare, până la 8 săptămâni după competiție.

Î5: Care sunt câteva domenii de cercetare viitoare pe care le explorați?

Studentul meu absolvent, Madelin Siedler, va coordona anul viitor un studiu privind pauzele de dietă la femelele instruite în rezistență. Acest studiu va compara câteva săptămâni de dietă continuă vs. dietă intermitentă (3 săptămâni de dietă și apoi o săptămână de calorii de întreținere). Aceasta va fi o urmărire frumoasă a studiului nostru de re-hrănire a dietei, pe care l-am finalizat anul trecut.

O altă absolventă a mea, Megan Humphries, coordonează un studiu care va compara abilitățile de recuperare ale bărbaților vs. femele în urma unui atac de rezistență. Întotdeauna a fost observația mea în propriile mele antrenamente (când fac genuflexiuni cu soția mea, ea este gata să-și facă următorul set într-un minut sau două și sunt literalmente întinsă pe podeaua sălii de gâfâind pentru respirație) că nu-mi revin din set în set ca soția mea.

Am observat, de asemenea, această tendință generală la femei - acestea se recuperează mai repede decât bărbații. Pentru acest studiu, Megan va investiga timpul de recuperare (4 ore, 24 de ore sau 48 de ore) de la exercițiile superioare și inferioare ale corpului, precum și recuperarea intra-antrenament (setat la set).

Foarte interesant! Mulțumesc mult pentru timpul petrecut astăzi, Dr. Campbell.

BC: În timp ce am „microfonul”, aș dori să împărtășesc câteva gânduri cu studenții dvs. actuali sau viitori de la Auburn. Nu știu dacă studenții dvs. actuali apreciază acest lucru sau nu, dar ceea ce ați realizat dvs. și colegii dvs. în ultimii ani la Auburn este incredibil.

Studenții dvs. se află literalmente într-unul dintre cele mai bune programe de kinesiologie (dacă nu chiar de top) din țară pentru oportunități de învățare. Se pot angaja în științe aplicate (similar cu ceea ce fac eu), cum ar fi investigarea și învățarea efectelor suplimentării de proteine ​​asupra compoziției sau performanței corpului; sau își pot direcționa oportunitățile de învățare la nivel celular și pot afla despre transcriptomul muscular; și, în cele din urmă, pot renunța chiar la specia umană și pot alege să investigheze modelele de cultură animală și celulară.

Am încredere că elevii tăi apreciază acest fapt, deoarece este atât de rar să ai astfel de oportunități care se aplică lucrurilor distractive care ne plac tuturor (a lua o formă mai bună, a pierde grăsime, a ridica mai mult în greutate, a fi mai puternici etc.) ).

Și, în încheiere, aș dori să îi strig lui Carl Fox (un fost student de masterat al meu și actual doctorand în programul dvs.). Carl este unul dintre cei mai muncitori, cel mai de încredere și deține recordul din toate timpurile pentru că a avut o atitudine pozitivă pentru cele mai multe zile la rând (chiar și în rara zi în care echipa de fotbal Auburn a pierdut un joc). Sper să pot avea mai mulți dintre cei mai buni studenți ai mei de masterat pe urmele lui Carl și să am posibilitatea să-și continue educația la Școala de Kinesiologie de la Universitatea Auburn.

Dr. Bill Campbell este profesor asociat de științe ale exercițiilor și director al Laboratorului de performanță și îmbunătățire a fizicului de la Universitatea din Florida de Sud.

Pentru a afla mai multe despre Dr. Cercetările lui Campbell, verificați: