Jacob și Wilhelm Grimm

Curând după aceea, a avut o fetiță albă ca zăpada, roșie ca sângele și neagră ca lemnul de abanos și, prin urmare, ei au numit-o Mica Albă ca Zăpada. Și imediat ce copilul s-a născut, regina a murit.

little

Un an mai târziu, regele și-a luat o altă soție. Era o femeie frumoasă, dar era mândră și arogantă și nu putea suporta dacă cineva ar putea să o depășească în frumusețe. Avea o oglindă magică. În fiecare dimineață stătea în fața ei, se uita la sine și spunea:

Oglinda oglinjoara,
Cine în acest ținut este cel mai frumos dintre toți?

La această oglindă a răspuns:

Tu, regina mea, ești cea mai frumoasă dintre toate.

Apoi a fost mulțumită, pentru că știa că oglinda spunea adevărul.

Albă-ca-Zăpada a crescut și a devenit din ce în ce mai frumoasă. Când avea șapte ani era la fel de frumoasă ca lumina zilei, chiar mai frumoasă decât regina însăși.

Într-o zi când regina și-a întrebat oglinda:

Oglinda oglinjoara,
Cine în acest ținut este cel mai frumos dintre toți?

Tu, regina mea, ești corectă; este adevarat.
Dar Albă-ca-Zăpada este de o mie de ori mai corectă decât tine.

Regina s-a speriat și a devenit galbenă și verde de invidie. Din acea oră, ori de câte ori se uita la Albă-ca-Zăpada, inima i se întoarse în interiorul corpului, atât de mare era ura ei pentru fată. Invidia și mândria au crescut din ce în ce mai mult, ca o buruiană în inima ei, până când nu a avut pace ziua și noaptea.

Apoi a chemat un vânător și i-a spus: "Scoate-o pe Albă-ca-Zăpada în pădure. Nu vreau să o mai văd niciodată. Omoară-o și, ca dovadă că este moartă, adu-mi plămânii și ficatul înapoi".

Vânătorul s-a supus și a luat-o pe Albă-ca-Zăpada în pădure. Și-a scos cuțitul de vânătoare și era pe punctul de a-l înfipt în inima ei nevinovată când a început să plângă, spunând: "O, dragă vânător, lasă-mă să trăiesc. Voi fugi în pădurile sălbatice și nu mă voi mai întoarce niciodată".

Pentru că era atât de frumoasă vânătorul i s-a făcut milă de ea și el a spus: „Fugi, biet copil”.

El s-a gândit: „Animalele sălbatice te vor devora în curând oricum”, dar totuși era ca și cum ar fi căzut o piatră din inima lui, pentru că nu ar fi trebuit să o omoare.

Chiar atunci a venit un tânăr mistreț alergând. El l-a ucis, i-a tăiat plămânii și ficatul și i-a dus înapoi la regină ca dovadă a morții Albă-ca-Zăpada. Bucătarul a trebuit să le fierbă cu sare, iar femeia ticăloasă le-a mâncat, presupunând că a mâncat plămânii și ficatul Albă-ca-Zăpada.

Bietul copil era acum singur în marea pădure și îi era atât de frică încât se uita la toate frunzele copacilor și nu știa ce să facă. Apoi a început să alerge. A fugit peste pietre ascuțite și prin spini, iar animalele sălbatice au sărit la ea, dar nu i-au făcut niciun rău. A alergat cât a putut-o duce picioarele și, tocmai când seara era pe cale să cadă, a văzut o căsuță și a intrat înăuntru pentru a se odihni.

În casă totul era mic, dar atât de îngrijit și curat încât nimeni nu putea spune altfel. Era o măsuță cu o față de masă albă și șapte farfurii și fiecare farfurie avea o lingură, și erau șapte cuțite și furculițe și șapte căni. Pe perete erau șapte paturi mici, toate stând la rând și acoperite cu cearșafuri albe ca zăpada.

Pentru că îi era atât de foame și de sete Albă-ca-Zăpada a mâncat câteva legume și puțină pâine din fiecare farfurie și din fiecare cană a băut o picătură de vin. După aceea, pentru că era atât de obosită, s-a întins pe un pat, dar niciunul dintre ei nu s-a simțit bine - unul era prea lung, celălalt prea scurt - până când în cele din urmă cel de-al șaptelea a avut dreptate. Ea a rămas întinsă în ea, s-a încredințat lui Dumnezeu și a adormit.

După întuneric, stăpânii casei s-au întors acasă. Ei au fost cei șapte pitici care au cules și au săpat minereu în munți. Și-au aprins cele șapte lumânări și, de îndată ce a luminat în casa lor, au văzut că cineva fusese acolo, pentru că nu totul era în aceeași ordine în care o lăsaseră.

Primul a spus: "Cine a stat pe scaunul meu?"

Al doilea, "Cine a mâncat din farfuria mea?"

Al treilea, „Cine mi-a mâncat pâinea?”

Al patrulea, „Cine mi-a mâncat legumele?”

Al cincilea, „Cine mi-a rămas cu furculița?”

Al șaselea, „Cine a tăiat cu cuțitul meu?”

Al șaptelea, „Cine a băut din cana mea?”

Apoi primul a văzut că există o mică amprentă în patul său și a spus: "Cine mi-a călcat patul?"

Ceilalți au venit în fugă și au strigat: „Cineva a zăcut și în al meu”.

Dar al șaptelea, privindu-și patul, a găsit-o pe Albă-ca-Zăpada culcată acolo adormită. Cei șapte pitici au venit toți în fugă și au strigat uimiți. Au adus cele șapte lumânări și au strălucit lumina pe Albă ca Zăpada. "O rai bun! O rai bun!" ei au plans. "Acest copil este atât de frumos!"

Au fost atât de fericiți încât nu au trezit-o, ci au lăsat-o să continue să doarmă acolo în pat. Cel de-al șaptelea pitic a trebuit să se culce cu tovarășii săi, câte o oră cu fiecare, și apoi s-a terminat noaptea.

A doua zi dimineață Albă-ca-Zăpada s-a trezit și, când i-a văzut pe cei șapte pitici, s-a speriat. Dar au fost prietenoși și au întrebat: „Care este numele tău?”

- Numele meu este Albă ca Zăpada, răspunse ea.

- Cum ți-ai găsit drumul spre casa noastră? au întrebat piticii mai departe.

Apoi le-a spus că mama vitregă a încercat să o omoare, că vânătorul i-a cruțat viața și că a fugit toată ziua, venind în sfârșit la casa lor.

Piticii au spus: „Dacă ne veți păstra casa și veți găti, veți face paturi, veți spăla, coase și tricota și veți păstra totul curat și ordonat, atunci veți putea rămâne cu noi și veți avea tot ce doriți”.

- Da, spuse Albă ca Zăpada, din toată inima.

Așa că a păstrat casă pentru ei. În fiecare dimineață mergeau în munți în căutarea minereului și a aurului, iar seara, când se întorceau acasă, masa lor trebuia să fie gata. În timpul zilei, fata era singură.

Piticii buni au avertizat-o, spunând: „Fii atent la mama ta vitregă. În curând va ști că ești aici. Nu lăsa pe nimeni să intre”.

Acum regina, crezând că a mâncat plămânii și ficatul Albă-ca-Zăpada, nu putea decât să creadă că este din nou prima și cea mai frumoasă femeie dintre toate. A pășit în fața oglinzii și a spus:

Oglinda oglinjoara,
Cine în acest ținut este cel mai frumos dintre toți?

Tu, regina mea, ești corectă; este adevarat.
Dar Albă ca Zăpada, dincolo de munți
Cu cei șapte pitici,
Este încă de o mie de ori mai corect decât tine.

Aceasta a început regina, pentru că știa că oglinda nu mințea și și-a dat seama că vânătorul o înșelase și că Albă-ca-Zăpada era încă în viață. Apoi s-a gândit, și s-a gândit din nou, cum să o omoare pe Albă-ca-Zăpada, atâta timp cât nu era cea mai frumoasă femeie din tot țara, invidia ei nu-i va da odihnă.

În cele din urmă s-a gândit la ceva. Colorându-și fața, s-a deghizat ca o femeie bătrână ambulantă, astfel încât nimeni să nu o recunoască. În această deghizare, ea s-a dus la casa celor șapte pitici. Bătând la ușă, ea a strigat: "Mărfuri frumoase de vânzare, de vânzare!"

Albă-ca-Zăpada s-a uitat pe fereastră și a spus: „Bună ziua, dragă femeie, ce ai de vânzare?”

- Bunuri, bunuri frumoase, răspunse ea. „Șireturi de corsaj în toate culorile”. Și a scos una care a fost împletită din mătase colorată. - Ți-ar plăcea aceasta?

„O pot lăsa pe acea femeie cinstită să intre”, se gândi Albă-ca-Zăpada, apoi descuie ușa și cumpără frumoasa dantelă a corsetului.

„Copilă”, a spus bătrâna, „cum arăți! Haide, lasă-mă să te îmbrac corect”.

Nebănuita Albă-ca-Zăpada stătea în fața ei și o lăsă să ridice dantela nouă, dar bătrâna a tras atât de repede și atât de tare încât Albă-ca-Zăpada nu a mai putut respira.

„Erai cel mai frumos”, a spus bătrâna și s-a grăbit să plece.

Nu după mult timp, seara, cei șapte pitici au venit acasă. Cât de îngroziți au fost când și-au văzut dragul Albă-ca-Zăpada întins pe pământ, fără să se miște deloc, ca și cum ar fi murit. Au ridicat-o și, văzând că era prea bine dantelată, au tăiat dantela în două. Apoi a început să respire puțin și, încetul cu încetul, a revenit la viață.

Când piticii au auzit ce s-a întâmplat, au spus: „Bătrâna femeie ambulantă nu era altcineva decât regina fără Dumnezeu. Ai grijă și nu lăsa pe nimeni să intre când nu suntem cu tine”.

Când femeia ticăloasă s-a întors acasă, s-a dus la oglinda ei și a întrebat:

Oglinda oglinjoara,
Cine în acest ținut este cel mai frumos dintre toți?

Oglinda a răspuns încă o dată:

Tu, regina mea, ești corectă; este adevarat.
Dar Albă ca Zăpada, dincolo de munți
Cu cei șapte pitici,
Este încă de o mie de ori mai corect decât tine.

Când a auzit asta, tot sângele ei i-a dat în inimă pentru că știa că Albă-ca-Zăpada a revenit la viață.

- De data aceasta, spuse ea, mă voi gândi la ceva care te va distruge.

Apoi, cu arta vrăjitoriei, pe care a înțeles-o, a făcut un pieptene otrăvit. Apoi s-a deghizat, luând forma unei bătrâne diferite. Astfel, ea a traversat cei șapte munți către cei șapte pitici, a bătut la ușă și a strigat: "Bunuri de vânzare, de vânzare!"

Albă-ca-Zăpada se uită afară și spuse: "Continuați-vă drumul. Nu am voie să las pe nimeni să intre".

„Cu siguranță aruncați o privire”, a spus bătrâna, scoțând pieptenul otrăvit și ridicându-l. Copilului i-a plăcut atât de mult încât s-a lăsat înșelată și a deschis ușa.

După ce au fost de acord cu achiziția, bătrâna a spus: „Acum lasă-mă să-ți pieptăn cum trebuie”.

Abia băgase pieptenele în părul Albă-ca-Zăpada când otravă a intrat în vigoare, iar fata a căzut inconștientă.

„Ești specimen de frumusețe”, a spus femeia ticăloasă, „acum ai terminat”. Și s-a îndepărtat.

Din fericire era aproape seară, iar cei șapte pitici au venit acasă. Când au văzut-o pe Albă-ca-Zăpada întinsă pe pământ de parcă ar fi murit, au suspectat imediat mama vitregă. Au examinat-o și au găsit pieptenul otrăvit. Abia o scoseră când Albă-ca-Zăpada se întoarse din nou în sinea ei și le spuse ce se întâmplase. Încă o dată au avertizat-o să fie de pază și să nu deschidă ușa pentru nimeni.

Înapoi acasă, regina a pășit în fața oglinzii și a spus:

Oglinda oglinjoara,
Cine în acest ținut este cel mai frumos dintre toți?

Oglinda a răspuns:

Tu, regina mea, ești corectă; este adevarat.
Dar Albă ca Zăpada, dincolo de munți
Cu cei șapte pitici,
Este încă de o mie de ori mai corect decât tine.

Când regina a auzit oglinda spunând asta, a tremurat și a tremurat de mânie: „Albă-ca-Zăpada va muri”, a strigat ea, „dacă mă costă viața!”

Apoi a intrat în camera ei cea mai secretă - nimeni altcineva nu avea voie să intre - și a făcut un măr otrăvit, otrăvit. Din exterior era frumos, alb, cu obraji roșii și oricine ar fi văzut-o ar dori. Dar oricine ar putea mânca o mică bucată din ea va muri. Apoi, colorându-și fața, s-a deghizat în femeie țărănească și a trecut astfel prin cei șapte munți către cei șapte pitici. Bătu la ușă.

Albă-ca-Zăpada scoase capul pe fereastră și spuse: „Nu am voie să las pe nimeni să intre. Piticii mi-au interzis să fac asta”.

- Este în regulă la mine, răspunse țăranca. "Voi scăpa cu ușurință de merele mele. Iată, vă voi da una dintre ele."

- Nu, spuse Albă ca Zăpada, nu pot accepta nimic.

- Ți-e frică de otravă? întrebă bătrâna. "Uite, voi tăia mărul în două. Tu mănânci jumătatea roșie, iar eu voi mânca jumătatea albă."

Acum mărul fusese atât de artizanal, încât doar jumătatea roșie a fost otrăvită. Albă-ca-Zăpada tânjea după frumosul măr și, când a văzut că țăranul mănâncă o parte din ea, nu a mai putut rezista, și-a scos mâna și a luat jumătatea otrăvită. Abia avea o mușcătură în gură când a căzut moartă la pământ.

Regina s-a uitat la ea cu o privire groaznică, a râs puternic și a spus: "Albă ca zăpada, roșie ca sângele, neagră ca lemnul de abanos! De data aceasta piticii nu te pot trezi."

Înapoi acasă și-a întrebat oglinda:

Oglinda oglinjoara,
Cine în acest ținut este cel mai frumos dintre toți?

În cele din urmă a răspuns:

Tu, regina mea, ești cea mai frumoasă dintre toate.

Apoi, inima ei invidioasă se odihnea, precum și o inimă invidioasă poate fi odihnită.

Când piticii au venit acasă în seara aceea, au găsit-o pe Albă-ca-Zăpada întinsă pe pământ. Nu respira deloc. Era moartă. Au ridicat-o și au căutat ceva otrăvitor. I-au desfăcut șireturile. I-au pieptănat părul. Au spălat-o cu apă și vin. Dar nimic nu a ajutat. Dragul copil era mort și ea a rămas moartă. Au așezat-o pe o țeavă și toți cei șapte au stat lângă ea, au jelit-o și au plâns trei zile. Urmau să o îngroape, dar părea totuși la fel de proaspătă ca o persoană vie și avea încă obrajii ei frumoși roșii.

Ei au spus: „Nu o putem îngropa în pământul negru” și au făcut un sicriu de sticlă transparent, astfel încât să poată fi văzută din toate părțile. Au pus-o înăuntru și, cu litere aurii, i-au scris numele și că era o prințesă. Apoi au pus sicriul afară pe un munte și unul dintre ei a rămas întotdeauna cu el și a vegheat asupra ei. Au venit și animalele și au plâns pentru Albă-ca-Zăpada, mai întâi o bufniță, apoi un corb și, în cele din urmă, un porumbel.

Albă-ca-Zăpada a zăcut acolo în sicriu mult, mult timp, și nu s-a descompus, ci părea că doarme, căci era încă albă ca zăpada și roșie ca sângele și cu părul negru ca lemnul de abanos.

Acum sa întâmplat că un prinț a intrat în aceste păduri și s-a întâmplat în casa piticilor, unde a căutat adăpost pentru noapte. A văzut sicriul pe munte cu frumoasă Albă-ca-Zăpada în el și a citit ceea ce era scris pe el cu litere aurii.

Apoi le-a spus piticilor: „Lasă-mă să am sicriul. Îți voi da orice vrei pentru el”.

Dar piticii au răspuns: „Nu îl vom vinde pentru tot aurul din lume”.

Apoi a spus: „Atunci dă-mi-o, căci nu pot trăi fără să pot vedea-o pe Albă-ca-Zăpada. O voi onora și o voi respecta ca pe cea mai prețuită a mea”.

În timp ce vorbea astfel, piticii buni au simțit milă de el și i-au dat sicriul. Prințul i-a pus pe servitorii săi să-l ducă pe umeri. Dar apoi s-a întâmplat ca unul dintre ei să se împiedice de niște perii, iar aceasta a scos din gâtul Albă-ca-Zăpada bucata de măr otrăvit pe care o mușcase. Nu după mult timp a deschis ochii, a ridicat capacul din sicriu, s-a așezat și a fost din nou în viață.

"Ceruri bune, unde sunt?" a strigat ea.

Prințul spuse bucuros: - Ești cu mine. El i-a spus ce s-a întâmplat și apoi a spus: „Te iubesc mai mult decât orice altceva din lume. Vino cu mine la castelul tatălui meu. Tu vei deveni soția mea”. Albă-ca-Zăpada îl iubea și ea a mers cu el. Nunta lor a fost planificată cu mare splendoare și măreție.

Mama vitregă nevinovată a Alba-ca-Zăpada a fost, de asemenea, invitată la sărbătoare. După ce și-a îmbrăcat hainele frumoase, a pășit în fața oglinzii și a spus:

Oglinda oglinjoara,
Cine în acest ținut este cel mai frumos dintre toți?

Tu, regina mea, ești corectă; este adevarat.
Dar tânăra regină este de o mie de ori mai frumoasă decât tine.

Femeia ticăloasă a rostit un blestem și a devenit atât de înspăimântată, atât de înspăimântată, încât nu știa ce să facă. La început nu a vrut să meargă la nuntă, dar nu și-a găsit liniștea. Trebuia să meargă să o vadă pe tânăra regină. Când a sosit, a recunoscut-o pe Albă-ca-Zăpada și, terorizată, nu putea sta acolo decât fără mișcare.

Apoi au pus o pereche de pantofi de fier în cărbuni aprinși. Au fost aduși cu clești și așezați în fața ei. A fost nevoită să pășească în pantofii roșii și să danseze până a căzut moartă.

    Sursa: Jacob și Wilhelm Grimm, Sneewittchen, Copii și gospodine, (Povești pentru copii și gospodărie - Basme Grimms), ediția finală (Berlin, 1857), nr. 53.

Sursa Grimms: Marie Hassenpflug (1788-1856) și alți informatori.

Această poveste a fost inclusă în prima ediție (1812) și în toate edițiile următoare ale Grimms ' Copii și gospodine. Modificări substanțiale au fost introduse odată cu a doua ediție (1819).

Link către o traducere a Little Snow-White, versiunea 1812.

    Ambele elemente ale numelui eroinei Sneewittchen sunt în Low German, deși povestea în sine a fost înregistrată în High German. Forma în înalt germană a numelui eroinei ar fi Albă ca Zăpada sau Albă ca Zăpada.

Câteva diferențe între ediția din 1812 și versiunile ulterioare:

    Începând cu ediția din 1819, Grimms adaugă afirmația că mama Albă-ca-Zăpada a murit în timpul nașterii și că tatăl ei s-a recăsătorit. În prima ediție, probabil versiunea cea mai apropiată de sursele sale orale, antagonistul gelos al Albă-ca-Zăpada este propria mamă, nu o mamă vitregă.

Începând cu ediția din 1819, mărul otrăvit este dislocat atunci când un servitor se împiedică accidental în timp ce transporta sicriul la castelul prințului. În prima ediție, mărul este dat afară când un servitor, supărat pentru că trebuie să ducă sicriul Albă-ca-Zăpada oriunde merge prințul, lovește prințesa adormită.

Link-uri către site-uri conexe

Frumoasa adormită, povești despre Aarne-Thompson tip 410, care prezintă, de asemenea, eroine care adorm în copilărie și se trezesc ca adulți.

Poveștile pentru copii și gospodărie ale fraților Grimm (Basmele lui Grimms).

Al lui D. L. Ashliman textele populare, o bibliotecă de povești populare, folclor, basme și mitologie.