grrraaahhh
Administrator

brun

  • Selectați Postați
  • Deselectați Postare
  • Link către postare
  • Membru
    • Da cadou
  • Inapoi sus

Postat de grrraaahhh pe 10 noiembrie 2010 19:25:12 GMT -9

(U.) a. piscator din Pucheran, 1855 - urs brun Kamchatka

Ursus of arctos of kamtschatica of middendorff, 1851: 74 (martie, reeditare), 80 (iunie, periodic) (Kamchatka, pe [tavtonimii]) (nom. Nudum) - U. piscator of pucheran, 1855: 392 (Petropavlovsk, sudul Kamchatka; holotipul: efigie, MNHN 2001-357, ad, este studiat; este descris - du Petit-Thouars, 1864: PI. 4 ca Ursus of arctos L. du Kamtschatka).

Credite foto: Seryodkin, IV.

Distribuție și populație. Kamchatka, la nord de Insulele Kuril și Paramushir. Din punct de vedere istoric, urșii erau foarte numeroși în Kamchatka. Potrivit lui Ostroumov (1968), cele mai mari densități ale populației s-au observat în cursurile fluviului superior și mediu. Numărul total din Kamchatka a fost estimat la 18.000-22.000 de urși. Până la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, depresia de două ori în număr a fost recunoscută pe scară largă, însă gama nu a experimentat nicio modificare. Dunishenko (1987) a rezumat rezultatele recensămintelor efectuate în zonele de joc în 1968-1969 pe aproximativ 53% din regiune. S-au numărat aproximativ 7800 de urși cu o densitate medie de 0,32 la 1000 ha (maxim 1 la 1000 ha). Extrapolarea datelor din întreaga zonă Kamchatka a ajuns la 12.000-14.000 de persoane. Recensământul aerian a arătat 8.000-10.000 de urși care trăiau pe peninsulă (Koshcheev, 1991). Până în prezent, urșii sunt rezidenți în tot Kamchatka, având doar habitate ușor deteriorate - în ciuda recoltării lor excesive.

Pelage. Pe baza a peste 400 de întâlniri vizuale din 1985-1989, se poate stabili că în sudul Kamchatka 14% dintre urși erau de culoare maro deschis sau de culoare ocru, 31% erau roșiatici, maronii și bronz și 55% erau de fapt maro, maro închis sau negru.

Ecologie. Suprafața Kamchatka este de 463.900 mp. km. Relieful montan determină stratificarea vegetației. Pădurile de mesteacăn sunt răspândite de pe văile râurilor până la 600-700 m d.C. Formele de arin și pinul siberian se desfășoară de la câmpiile tundrei până la 1.000-1.300 m d.n., formând zona de deasupra pădurilor de mesteacăn. Tundra montană ocupă zona de deasupra arinului și pinului siberian până la 1.600-1.800 m d.s.l. La cote mai mari de 1.600-1.800 m d.s.l. se pot observa împrăștieri pietroase și ghețari. Pădurile de conifere pot fi găsite de-a lungul râului mijlociu al râului Kamchatka și în partea de nord a peninsulei (Revenko 1993).

Ascendența trans-Pacifică între urșii bruni din Asia și America de Nord este recunoscută. O relație în morfologia craniului între urșii bruni de dimensiuni gigantice a fost observată de Ernest Schwarz în urmă cu aproape trei sferturi de secol. În ceea ce privește taxonomia timpurie, Schwarz a subliniat modul în care zoologii anteriori Alexander Theodor Von Middendorff (1853) și Clinton Hart Merriam (1896) erau conștienți de o relație strânsă între urșii uriași din nord-estul Asiei și cei din nord-vestul Americii de Nord. Schwarz ar adăuga că examinarea atentă a ursului Kodiak nu lasă nici o îndoială că diferența dintre Ursus beringianus beringianus și Middendorff este doar subspecifică (Schwarz 1940). Bjorn Kurten a avansat mai târziu ipoteza unei strămoși trans-beringii între urșii din Insula Kodiak și Kamchatka (Kurten 1973).

În vremurile contemporane, F. B. Chernyavskii și M. A. Krechmar fac ecoul lui Schwarz descriind cum craniile mari și late ale urșilor bruni Kamchatka sunt similare cu cele din populația de urși (U. a. Middendorffi), care locuiesc în Insulele Kodiak și Afognak. U. a. beringianus are trăsături comune cu U. a. dalii din Peninsula Alaska. Autorii afirmă, de asemenea, o migrație trans-beringiană anterioară a formei Ursus arctos siberiană către America de Nord (Chernyavskii, Krechmar 2003).

În epoca modernă, testarea ADNmt susține o relație genetică între urșii din Kamchatka și insula Kodiak și peninsula Alaska (Talbot & Shields 1996).

Deasupra: interpretare iconică a gigantului peninsulei maro cărbune.

Dietă. Alimentația cu vizitatorii din regiune depinde de trei elemente principale, și anume specii de somon care depune icre, nuci de pin siberiene pitice și fructe de pădure (Averin, 1948). Conform opiniei lui Mattson (com. Pers.), Kamchatka este o zonă unică în gama ursului brun, unde toate cele trei sunt abundente. Deși nu sunt hrana principală, animalele marine spălate de-a lungul coastei oferă urșilor hrană bogată la începutul primăverii și verii. În principal, acestea sunt balene, foci, moluște, pești, păsări și plante marine. Urșii pradă și vidrele de mare din Capul Lopatka (Koshcheev, 1989).

Când începe sezonul de reproducere, urșii se vor concentra lângă râuri. Domeniile individuale de locuințe în acel timp se suprapun și relațiile sociale complexe sunt dezvoltate în populație. Dacă există o recoltă bună de pin siberian pitic, urșii părăsesc locurile de reproducere, chiar dacă somonul este încă acolo. Aceste nuci pot rămâne peste perioada de iarnă și pot oferi urșilor hrană valoroasă în condiții de primăvară slabe.

După extragerea somonului, urșii își vor transporta de obicei producția departe de țărm (73% din cazuri) pentru consum. Uneori, urșii transportă somon extras până la 40-50 m (până la cursurile inferioare ale cursurilor râurilor în august 2004 până la 27 m, de obicei 1-7 m, în medie 2,6 m, n = 19). În mod similar, mișcarea comportamentului de producție a somonului în afara surselor sale de apă către copacii și tufișurile din apropiere este adesea observată la urșii tineri și mai mici. Comportamentul similar al urșilor a fost înregistrat în compania neplăcută a oamenilor. Consumul fizic de somon depinde de așternutul natural al râului; de exemplu, în ceea ce privește marile insule cu pietriș nisipos sau coase între râu; urșii mănâncă în mod regulat somon pe malul nisipos sau pe pietriș. Pe malul ridicat, urșii se îndepărtează frecvent mai aproape de zonele de linie de lemn. Resturile de somon sunt consumate în mod regulat de alte animale, în special de păsări (Lobkov 2006).

Urșii încep să mănânce boabele de sorban la mijlocul lunii iulie, cu 1-1,5 luni înainte de coacerea lor. Culturile de mure și afine sunt de obicei stabile în zona tundrei și urșii se concentrează pe standurile lor în august și septembrie.

În perioada primăvară-vară, dieta ursului este vegetativă, iar distribuția lor este uniformă de la coastă și câmpiile inundabile până în zona subalpină. De la mijlocul lunii iulie, când somonul vine pentru reproducere și fructele de pădure încep să se coacă, urșii se mută în câmpiile inundabile, câmpiile joase și tundra. Coacerea ulterioară a soricelului și a pinilor pitici siberieni din urs se întoarce în zona de munte mijlocie, deși vizitează încă habitatele cu somon și fructe de pădure.

În funcție de disponibilitatea alimentelor primare, urșii pot parcurge până la 80-100 km. Probabilitatea unei recolte slabe a tuturor celor trei produse alimentare principale este foarte scăzută și „shatunii” sau urșii care nu hibernează se găsesc foarte rar. Cu toate acestea, uneori poate apărea și chiar a fost observată pestilența urșilor. Potrivit Vereschagin (1971), acest lucru s-a întâmplat în valea râului Avacha în 1923-1924, în districtul Ust-Kamchatka în 1940-1941 și în multe districte în 1954-1955 și în 1958-1959. În toamna anului 1985, culturile de fructe de pădure și pinul siberian pitic din vestul Kamchatka au fost foarte slabe și activitatea de reproducere a somonului scăzută. Mulți urși au trecut la pradă șoarecilor și vidrelor de mare și a cabinelor deteriorate. Au fost înregistrate, de asemenea, mai multe cazuri de canibalism și atacuri împotriva oamenilor (Koshcheev, Ostanin, 1986). În 2008, urșii bruni flămânzi din Kamchatka au prins un grup de geologi care au ucis doi oameni de știință (Los Angeles Times, 2008).

Mărime și masă de subtip Kamchatka de urs brun (U a. piscator de Pucheran, 1855) unul dintre cei mai mari prădători de urs de la sol și în condiții optime greutatea maximă fixă ​​a unui mascul de urs Kamchatka înregistrează 600 kg, greutatea medie 350-450 kg sunt date confirmate și înainte de perioada de toamnă greutatea exemplarelor înregistrate a depășit 700 kg (Gordienko, 2005).

Comportament și activitate. În funcție de latitudine, disponibilitatea alimentelor de toamnă și dinamica stratului de zăpadă, precum și de sexul, vârsta și starea reproductivă a unui anumit animal, urșii din Kamchatka sunt activi 5-7 luni pe an. De regulă, femelele însărcinate și femelele cu pui merg la cuiburi cu 2-3 săptămâni mai devreme și ies cu 3-4 săptămâni mai târziu decât sub-adulții singuri și adulții și femelele cu pui mai mari. Unii urși, de obicei bărbați adulți, rămân la locurile de reproducere până la sfârșitul lunii decembrie. Cele mai vechi date ale urșilor care își părăsesc vizuinii (începutul lunii aprilie) sunt observate în zone cu activitate vulcanică extinsă.

Împerecherea. În timpul sezonului de reproducere și la începutul primăverii, urșii formează grupuri de reproducere. De exemplu, în drenajul lacului Kuril, la 22 aprilie 1990, au fost observați 67 de urși pe o suprafață de 40 km pătrați, incluzând 14 perechi de reproducere. Elementele comportamentului de reproducere sunt observate la animalele mature imediat după părăsirea vizuinelor. Bărbații caută urmele femelelor și le urmăresc până la întâlnirea lor. Datele de observație relevă până la 30% din grupele de reproducere formate dintr-o femelă și 2 masculi. Copulația are loc la 2-3 săptămâni după formarea grupului, de obicei în mai sau iunie. Chiar dacă grupul se desparte după sezonul de reproducere, partenerii își amintesc reciproc și uneori demonstrează elemente ale comportamentului de reproducere în august sau chiar în septembrie.

Denning. Gropile sunt izolate de zonele urbane. Forma tipică este gropile de pământ (85%) făcute sub rădăcinile copacilor pe pantele uscate din nord sau nord-est aspeqt. Gropile de la sol sunt toate de același tip: dimensiunea intrării (chelo) este limitată de rădăcinile groase ale copacilor, după intrare urmează o pâlnie, uneori de până la 120 cm lungime, intrând într-o cameră. Uneori, o nouă cameră poate fi dezgropată din interior, cu sau fără o gaură nouă. Densele ocupate de femele au așternut, cele cu masculi nu. Urșii își pregătesc cuiburile în avans, din septembrie până în octombrie, cu aproximativ 30 de zile înainte de începerea hibernării. Dacă vechea vizuină este distrusă, una nouă se face în apropiere. Uneori pot exista câteva rezerve chiar dacă principalul este în stare bună. Când sunt activi, urșii se odihnesc în adăposturi temporare fără așternut, dar într-un loc uscat (Revenko 1993).

Morfologia craniului. Craniile ursului brun Kamchatka sunt uniforme și toate craniile sunt de tipul cu fruntea înaltă; cu sinusuri frontale enorme care ridică fruntea puternic deasupra nivelului feței. Următoarea gamă de variații pentru craniile adulte este expusă prin combinarea măsurătorilor a 29 de cranii în Muzeul Național SUA și cele publicate de Rowland Ward (1910, p. 512), Ognev (1931, pp. 149151) și Pocock (1932, pp. 796-797): Bărbați, min. 390, max. 482; femele, min. 319, max. 391 (Schwarz 1940). Dinții obrazului sunt relativ mici (lungimea [R] 4- [M] 2 este egală cu în medie 20,4% din lungimea condilobazală (Baryshnikov, 2007).

Relațiile cu omul. Datorită abundenței resurselor alimentare, urșii bruni Kamchatka (asemănători cu urșii bruni Kodiak) în general nu sunt periculoși pentru oameni și doar 1% din întâlniri duc la atac (Revenko 1994). Pentru analiza conflictelor între om și Kamchatka date despre ursul brun de la administrația Rosselkhoznadzora (divizia Okhotnadzora) pentru perioada 1973-2005 (documente oficiale - 315 cazuri, din rapoartele ziarelor - 17 cazuri și forme ale participanților la conflicte - 10 cazuri ) și Cronicile naturii din rezervația de stat Kronotskogo în perioada 1971-2004 (129 cazuri) sunt înregistrate. În total, o revizuire a materialelor introduse arată 471 de conflicte înregistrate. Analiza situațiilor conflictuale a fost legată de cazurile de comportament agresiv al urșilor față de oameni, atacuri asupra omului și animalelor domestice, daune materiale asupra animalelor și animalelor, apariția urșilor bruni în locurile din zonele de activitate economică umană, precum și cazurile care ar putea provoca consecințe enumerate [podranki], biele și altele.

Distribuția teritorială a conflictului, [Rosselkhoznadzor] informații de conflict care au apărut în esență în teritoriile care nu au statutul de zone de protecție (economii de vânătoare, zonele populate). În ceea ce privește regiunile, acestea au fost distribuite după cum urmează: [Elizovskiy] - 154, Ust'- Kamchatka - 44, [Sobolevskiy] - 43, [Bolsheretskiy] - 17, [Milkovskiy] - 16, [Tigilskiy] - 15, [Bystrinskiy ] - 12, [Penzhinskiy] - 11, [Karaginskiy] - 8, Ust '- [Bolsheretskiy] - 7, [Olyutorskiy] - 5, iar în 10 cazuri regiunea nu a fost indicată. Conflictele din regiunea [Elizovskogo] sunt 129 de cazuri (Pachkovskiy și colab. 2006).

Vânătoare de trofee. În anii 1950-1960 nu a existat control asupra vânătorii de urși în Kamchatka. Potrivit lui Ostroumov (1968) și Dunishenko (1976) numărul ursului s-a redus de două ori în comparație cu datele numărate de la începutul anilor 1960. Introducerea licențelor la mijlocul anilor 1970 a avut drept scop stabilirea unei recolte reglementate. Inițial, un efect pozitiv asupra populației, dar apoi vânătorii au început să folosească aceeași licență pentru împușcarea mai multor urși. Cererea de vânătoare de urși în Kamchatka a depășit numărul de licențe emise de un factor de șapte, iar incidentele de luare de mită au fost, de asemenea, frecvente.

Management și conservare. În 2002, Societatea de reținere a animalelor sălbatice (Kamchatka) sub umbrela Institutului de Geografie din Oceanul Pacific a continuat programul pentru studiul și gestionarea urșilor bruni. Acest proiect datează din 1995. Până în 2001, au fost efectuate studii de teren, în esență, în jurul teritoriului rezervației Kurile din sud, coordonat de V. Likok (WCS). Pentru sezonul de teren 2002, lucrările de teren sunt produse în trei secțiuni model care au caracteristici ecologice și geografice diferite. Două secțiuni au fost amenajate pe coasta de est, inclusiv pe coasta de est a peninsulei Rezervația Biosferei de Stat Kronotskiy (regiunea [Elizovskiy]). Locul al treilea a fost selectat pe coasta de vest (regiunea [Sobolevskiy]). Studiile au inclus capturarea urșilor, imobilizarea acestora și etichetarea radio; urmărirea radio a animalelor marcate; observații vizuale crescute ale extracției surselor alimentare, monitorizarea comportamentului urșilor; îmbunătățirea metodelor în calculul numărului de animale; colectarea probelor de păr pentru analize genetice; un studiu mai mare asupra morfologiei. Inspecția teritoriilor pentru a determina nivelul de aptitudine pentru studii ulterioare (Seryodkin, Pachkovskiy 2004).

Recomandări de conservare. Zoologii avansează următoarele obiective de conservare: 1) Finanțare durabilă în valoare de 20.000 până la 25.000 USD pe an în implementarea măsurilor de conservare și monitorizare; 2) Date îmbunătățite privind recolta ilegală de urși bruni; 3) Protecția eficientă a habitatelor cheie în zonele de vânătoare - pe lângă teritoriile protejate existente (Valentsev AS, Voropanov VU, Gordienko VN 2005).

Notă administrativă:

Subiectele generale ale profilului ursului vor fi blocate și fixate, dar sunt disponibile subiectele de discuție de urmărire.

Profilul general al ursului brun Kamchatka (discuție):

Fotografiile și videoclipurile cu urși sunt situate în secțiunea GALERIE FOTO & VIDEO.