"Acul in carul cu fan"

robert

Un articol care este foarte greu sau imposibil de localizat.

În februarie 1939, Jim Moran, „un erou popular din P.R. de afaceri ", a făcut o cascadorie publicitară pe parcursul a 82,5 ore și a efectuat o căutare a proverbialului" ac în fân ". În cele din urmă l-a găsit „aproape de jos și ușor la stânga centrului”.

La citirea articolului din revista Science (16.02.18) intitulat „A existat vreodată o„ conspirație a zahărului ”? scris de David Merritt Johns și Gerald M. Oppenheimer s-ar putea simți un pic ca Moran cu toți acei ani în urmă - căutând într-o mulțime de fân pentru a găsi un punct. În timp ce autorii se referă la „studiul” lor, acesta este într-adevăr un editorial, publicat în Politica Forum a revistei Science. În timp ce încearcă să elaboreze o istorie a cercetării nutriționale și oferă o mulțime de pontificare, nu este clar că oferă fie politică, fie știință. În schimb, se pare că critică munca cercetătorilor, precum cei de la UCSF (Cristin Kearns, Laura Schmidt, Stan Glantz), care au cercetat cu atenție influența nepotrivită și nejustificată a industriei zahărului asupra științei și a oamenilor de știință.

Editorialul urmărește mai multe narațiuni, inclusiv: dezbateri populare despre știința zahărului; practici și intrigi ale industriei zahărului și tutunului; modul în care știința nutriției este finanțată și publicată; politici dietetice; oameni de știință care pledează pentru binele public față de cei care lucrează pentru industrie; știința nutriției care acoperă un macronutrient controversat (grăsime) și un aditiv alimentar (zahăr adăugat); și ipoteza cauzei (cauzelor) bolilor de inimă.

Acest editorial conduce cu un titlu adesea repetat în domeniul alimentației încărcat de controverse și ridică afirmații multiple intercalate într-un fân înalt de hering roșu, insinuări și oameni din paie (argumentele care atacă nu au fost prezentate). Autorii fac referire la știința și studiile altora, oferind o listă de „materiale suplimentare” pentru a susține afirmațiile lor; cu excepția faptului că există puțină sau deloc evaluare a calității științei și a veridicității dovezilor pe care le prezintă - de fapt, se pare că autorii nu posedă cunoștințe științifice pentru a înțelege critica științei enumerate în citatele lor.

La prima trecere, s-ar putea să aveți impresia că autorii se află într-o misiune onorabilă, apărând dezbaterea științifică și discursul de sănătate publică din hiperbole și teoriile conspirației. Dar, după o analiză ulterioară, intenționat sau neintenționat, par să exonereze un om de știință implicat care a lăsat industria să-și falsifice argumentele și care a luat bani făcând asta. Se pare că Hegsted și Stare ar fi scris exact aceeași recenzie cu sau fără finanțarea industriei zahărului. Indiferent dacă luarea de bani din industrie a fost sau nu o normă fără declarație, este greu de imaginat că acest lucru nu a influențat Hegsted și Stare - care au disecat studii (folosind un singur standard) care implicau zahăr și au concluzionat că nu exista decât un singur accent dietetic (folosind un standard separat) - schimbarea aportului de grăsimi și colesterol - care ar preveni bolile coronariene.

"Studiul nostru ridică întrebări cu privire la modul de evaluare a influenței istorice a intereselor speciale asupra științei și politicilor nutriționale."

Autorii cred că interesele speciale care influențează știința nutriției și politica de sănătate au fost denunțate și clasificate în mod nejustificat - că industria zahărului și oamenii de știință pe care i-au plătit făceau doar ceea ce făceau alte sectoare din industria alimentară în acel moment și că analogiile compară practicile lor, strategiile și tacticile pentru cele din industria tutunului sunt conjecturate și inexacte - „extindere excesivă”. Ce face acest lucru OK? Singurul păcat al industriei zahărului este că „au fost prinși”? De fapt, fiecare industrie care are ceva de pierdut s-a angajat într-un comportament similar. Plumbul, alcoolul, fumatul, poluarea chimică, poluarea aerului și acum schimbările climatice. Dar pentru că este știință, oamenii de știință trebuie să o recunoască. Poate pentru că Johns și Oppenheimer nu sunt oameni de știință despre zahăr sau nutriție, nu înțeleg acest lucru? Sau, ar trebui, din moment ce practica este atât de comună în toate sectoarele de activitate?

„A existat vreodată cu adevărat o„ conspirație pentru zahăr ”?

Marea întrebare. Niciunul dintre oamenii de știință la care se face referire în articol nu folosește termenul „conspirație” pentru a descrie acțiunile industriei zahărului. Mai degrabă, a fost doar „business as usual”. Niciunul dintre ei nu efectuează „cercetări conspiraționale”. Numai scriitorii de titluri de ziare au folosit termenul pentru a aprinde flăcările ... la fel ca autorii acestui editorial. Ei folosesc termenul, dar îl plasează între ghilimele fără a-l atribui unui autor anume, lăsând cititorii să presupună că cercetătorii (precum Kearns, Schmidt și Glantz) l-au folosit. Nu este o scriere științifică bună, pentru a spune cel puțin. În domeniul științei, este un fel de echivalent cu strigarea „focului” într-un teatru aglomerat. Încercați să găsiți un articol sau o lucrare de cercetare în care acești cercetători folosesc cuvântul „conspirație”. Nu o veți găsi, pentru că ei nu.

„Credem că nu există motive întemeiate pentru a concluziona că sponsorizarea SRF pentru o revizuire a literaturii a modelat în mod semnificativ cursul științei și politicilor dietetice”.

Aceasta este concluzia autorilor, care este prerogativa lor. Cu toate acestea, ei susțin că au realizat un studiu (pe care ne interesează să îl vedem). Între timp, de ce să nu luăm în considerare analiza oamenilor de știință care de fapt au efectuat un studiu amănunțit și publicat?

„Credem că este o eroare să demonizăm, aproape ca un reflex, oamenii de știință și cercetările lor atunci când există dovezi ale finanțării private.”

Adevărat. Dar, exact cine este acuzat că demonizează? Autorii nu acuză un grup de oameni de știință notabili de demonizare - când de fapt ceea ce acești oameni de știință fac este să solicite - îndemnând - transparență și etică în cercetarea științei nutriției contemporane?

Autorii combină trecutul cu prezentul în argumentul lor despre omul de paie. Da, în trecut, luarea de bani de la industria alimentară pentru a efectua cercetări fără a declara conflictul de interese era norma, iar astăzi astfel de practici astăzi sunt pretins descurajate. Din păcate, așa cum cel expus de Anahad O'Connor în New York Times (2015), Aaron și Siegel în American Journal of Preventive Medicine (2017) și Stuckler și colab. în Journal of Public Health Policy (2018) dezvăluit,

practica (de a lua bani din industrie fără a le raporta) continuă, iar industria băuturilor zahărite a fost, în istoria foarte recentă, ascunsă în finanțarea pe scară largă și influențarea oamenilor de știință și a profesioniștilor din domeniul științei nutriției.

„… Argumente conform cărora industria zahărului„ a suprimat ”dovezile ar trebui testate împotriva unor ipoteze alternative ...”

Buna idee. Poate că aceasta este treaba industriei zahărului, deoarece autorii par să susțină echivalența falsă a cercetării sponsorizate de industrie cu cea a academicienilor care nu primesc finanțare industrială? Întrebați-i pe oricare dintre acești academicieni dacă dovezile lor despre industria zahărului sunt lipsite de ipoteze alternative - sunt constant bombardați de campanii de propagandă organizate de industria zahărului care își atacă dovezile și ipotezele. Problema cu aceste ipoteze alternative este că industria nu le poate dovedi - nu se ridică la rigoarea științifică și, atunci când încearcă, rezultatele sunt evident distorsionate. Dean Schillinger, MD, profesor de medicină, UCSF, a analizat această întrebare și a găsit o prejudecată foarte clară a industriei în evaluarea studiilor privind zahărul și sănătatea.

„Istoria noastră subliniază, de asemenea, eroarea de a sublinia mecanismele unui singur sector de marfă, atunci când mai multe industrii alimentare foloseau tehnici similare de influență în lupta pentru cota de piață.”

Autorii afirmă că este o eroare să analizăm practicile unui sector al industriei alimentare, în timp ce alții se angajează în practici similare. Deci, urmând această logică, S.U.A. Procurorul nu poate urmări o singură familie mafiotă dacă nu îi urmează pe toți? Doar pentru că mai multe sectoare ale industriei alimentare pot folosi aceleași tactici, nu înseamnă că examinarea unui sector cu rigoare academică este falsă.

"Credem că reclamațiile recente de înaltă calitate provin de la cercetători care au extins prea mult analogia cărții de joc a industriei tutunului și nu au reușit să evalueze actorii istorici după normele și standardele timpului lor".

Afirmație interesantă, dar este adevărat? Autorii fac trimitere la studiul lor, dar nu oferă nicio dovadă că această afirmație este adevărată. Oamenii de știință enumerați în referințele acestui articol nu au ignorat istoria sau tradiția - de fapt, o cercetează și o disecă. În fiecare ramură a științei există practicanți ai acelei științe care își asumă responsabilitatea de a apăra integritatea și dezvoltarea științei. Dacă aceasta este intenția acestor autori, atunci aceștia merită credit pentru menținerea terenului pe drumul cel bun. Cu toate acestea, cea mai gravă acuzație a autorilor este că oamenii de știință din domeniu denaturează istoria, se extind prea mult și folosesc hiperbole și „conspirații”. În analiza finală, lipsită de dovezi reale din propriul „studiu”, trebuie să concluzionăm că autorii acestui editorial sunt cei care se extind de fapt.

„Investigațiile istorice ale„ negustorilor de îndoială ”au fost de neprețuit pentru a arăta că incertitudinea științifică este uneori produsul unor acte deliberate de înșelăciune”.

Acesta este EXACT PUNCTUL. Și dacă autorii ar fi început cu această premisă, nu ar fi scris niciodată editorialul.

„Ca endocrinolog care face cercetări în acest domeniu, sunt respectat standarde foarte ridicate înainte de publicare. Sunt consternat să aflu că, contrar afirmației lor, istoricii sunt menținuți la un standard inferior. ”

- Robert H. Lustig, M.D., M.S.L.

„Ca membru al comunității de sănătate publică preocupat de explozia bolilor metabolice legate de consumul de zahăr, sunt încurajat să văd oameni de știință și jurnaliști avansând în știința zahărului și descoperind practicile periculoase ale industriei zahărului - și consternat să văd acești campioni a științei nutriției și a sănătății publice etichetate și retrogradate ca teoreticieni ai conspirației în reviste dedicate dezvăluirii adevărurilor științifice. ”