povestea

Sunt o femeie inteligentă, educată, care știe despre cancerul de sân și despre importanța depistării precoce și a cunoașterii istoricului familiei tale.

Am privit-o pe Nana, una dintre cele mai minunate femei din viața mea, murind la vârsta de 54 de ani de boală. Impactul morții ei a fost punctul central al primului episod din „Supernanny” pe care l-am filmat în 2008.

ABC a lucrat cu organizatorii locali pentru a-mi filma copiii, iar eu am tăiat panglica pentru a da startul mersului pe jos în fața cancerului de sân din 2008.

În noaptea trecută, spectacolul a fost pornit pentru a relua milionul și am urmărit clipul respectiv, amintindu-mi filmarea ca și cum ar fi fost ieri. Îmi amintesc cât de furios eram de boală. Supărată că Nana a murit la nouă luni după ce a fost diagnosticată, supărată că una din opt femei va face cancer de sân și că una din 36 dintre acele femei va muri din cauza ei. Cancerul de sân ne-a atins mult prea mulți.

Lucrul este că, în ciuda furiei mele pe nedreptatea bolii, nu m-am gândit niciodată că aș putea fi una dintre aceste statistici.

Sunt o femeie de 40 de ani care a alăptat șase copii. Între gravitație și uzura pe care mi-au trecut-o sânii mei în ultimii 17 ani, sunt departe de a fi plictisitori și bine conturați ca înainte. Mi se par atât de străine. Înțeleg importanța conștientizării modului în care arată și simt proprii sani, astfel încât să observați orice schimbări care au loc. Dar aceste lucruri dense și lăsate la care mă uitam în oglindă în fiecare seară când intram în duș nu erau sânii mei. Nu pe cele pe care mi le amintesc. Nici nu am vrut să știu ce simt ei. Am găsit întotdeauna un motiv să amân să fac un autoexamen lunar. Următorul lucru pe care l-am știut a trecut trei ani.

Într-o noapte am intrat în duș în speranța a cinci minute de liniște și liniște când am auzit o bătaie la ușa băii. Iritat și realizând brusc că nu erau prosoape sub chiuvetă, mi-am încrucișat brațele pentru a-mi acoperi și a-mi susține sânii în timp ce mă deschideam ușa suficient de larg pentru a vedea care dintre copiii mei credea că se confruntă cu o astfel de urgență de sfârșit de viață încât nu puteau Nu-mi da cinci minute singur. Atunci am simțit-o - o bucată mică de mărimea unui bob de mazăre în sânul meu drept. Mi s-a scufundat inima. Nici nu-mi amintesc ce copil era la ușă sau ce doreau. M-am întors la duș și am simțit din nou să văd dacă era cu adevărat acolo sau dacă era doar imaginația mea. Dar acolo, în sânul meu, era o bucată.

Am stat la duș, încercând să spăl toată frica din mine. Atâtea lucruri îmi treceau prin minte. Sânii îmi serviseră un scop, care era să-mi hrănesc bebelușii, dar acum puteau să mă omoare.

Era sâmbătă, așa că ar trebui să aștept până luni să-mi văd medicul. Anterior, primisem o mamografie de bază în urmă cu cinci ani, dar nimic de atunci. Nu a fost o experiență plăcută să-mi fac sânii încordați pentru o mamografie și nu m-am mai întors pentru o alta, deoarece sânii mei erau ceva ce încercam din greu să ignor.

În acea zi de luni dimineață, medicul meu s-a întâlnit cu mine și m-a trimis imediat să fac o mamografie. Poate că în ultimii cinci ani, procedura s-a schimbat puțin sau poate doar gândul că aș putea avea cancer de sân a făcut ca mamografia să nu pară nimic. A durat 10 minute și nu a fost mare lucru. De acolo am mers să fac ecografie și am început jocul de așteptare.

M-am simțit ca și când mi s-ar fi dat un cadou când mi-au spus că nodul este benign. De asemenea, am aflat că densitatea sânului meu de la alăptarea a șase copii mi-ar face mai dificil să simt o bucată și chiar să apar un mic la o mamografie. Deci, în primăvara anului 2012, am decis să fac o procedură numită mastopexie.

O mastopexie elimină tot excesul de țesut mamar. Se lasă suficient țesut mamar, astfel încât să arăți în continuare ca și cum ai avea sâni mici. Pentru mine nu era vorba despre mărime, ci despre faptul că știu că aș putea simți dacă se va forma un alt nod.

De când am fost operat, am fost atent la efectuarea examenelor lunare de auto-sân. Știu ce se simte normal și ce nu. Când am simțit acest ultim nod la începutul lunii octombrie, stomacul meu a făcut din nou flip-flops și m-am speriat. Dar a existat și un sentiment de calm în mine, pentru că știam că dacă ar fi ceva, ar fi în primele etape.

M-am apropiat de editorii mei și i-am întrebat dacă aș putea împărtăși călătoria în cadrul Lunii de conștientizare a cancerului de sân. Le-am spus că aș vrea să aduc un fotograf pentru a documenta experiența.

Să fim sinceri, nu va exista niciodată o zi în care femeile sărbătoresc că este timpul pentru mamografia lor anuală. Dar mult prea multe femei amână să facă o mamografie. Am vrut să împărtășesc ce se întâmplă în acea cameră. Un mic disconfort merită prețul vieții.

În ziua mamografiei, m-am așezat în sala de așteptare de la Centrul medical regional al capitalei Centrul de sân și m-am trezit nervos. Mintea mea procesează cât de repede se poate schimba viața dacă găsesc ceva.

„Tocmai mi-am pierdut tatăl. Am șase copii mici care nu trebuie să se teamă că și-ar putea pierde mama din cauza acestei boli oribile care le-a luat Nana. Te rog Doamne, nu m-ai putea lăsa să am cancer la sân? ” M-am rugat în liniște.

Fotograful nostru, Glenn, care a avut norocul de a fotografia experiența, a făcut în liniște fotografii în timpul procesului. Frica de pe fața mea, îngrijorarea și anxietatea pe care le vedeți în fotografii sunt reale.

Mamograma în sine nu a fost atât de rea, deși uitându-mă la unele dintre fotografiile făcute de Glenn, cu siguranță nu arăt ca și cum aș avea timpul din viața mea. Vi se dă o rochie și vi se spune să vă dezbrăcați deasupra taliei. Mașina este în poziție verticală, astfel încât să puteți sta în picioare în timp ce este terminată. Tehnicianul, Debra, mi-a vorbit despre tot ceea ce făcea când mi-a poziționat sânul.

Pieptul este presat între două plăci pentru a se aplatiza și a răspândi țesutul, astfel încât să poată obține o imagine bună a țesutului mamar - aceasta este partea cea mai incomodă, nu dureroasă doar ciudată. Durează doar câteva secunde pentru ca fotografia să fie făcută și apoi sânul este eliberat. Plăcile sunt rotite într-un unghi diferit și este realizată o altă imagine a sânului. Întregul proces durează aproximativ 10-15 minute. Debra a fost minunată și foarte liniștitoare. Ea a spus că a fost prima dată când a avut vreodată un scriitor care a făcut o mamografie în timp ce un fotograf făcea fotografii.

Am râs și am spus: „După ce am născut șase copii, modestia mea a ieșit pe fereastră. Mi-am împărtășit viața într-o emisiune radio de dimineață timp de trei ani, într-un reality show de două ori și în fiecare săptămână într-o rubrică. Aceasta este doar mai mult din viața mea reală de împărtășit. Dacă o femeie care a amânat o mamografie decide să ia o mamă, atunci a meritat mai mult decât merită. "

În timp ce verificam, am pus întrebarea că nu puteți să nu puneți tehnicianului: am întrebat-o dacă vede ceva. Desigur, nu are voie să spună dacă o face, dar nu m-am putut abține să nu întreb. Tiffany Vause, manager/coordonator de îngrijire al Centrului Regional de Sân Comprehensiv Capital, a explicat cum ar fi citit și mi-a spus când mă pot aștepta la rezultate. Întreaga experiență din momentul în care am intrat în Centrul Comprehensiv de Sân CRMC până în momentul în care am făcut check-out a fost foarte liniștitoare și reconfortantă. Ar trebui să am rezultatele până joi sau vineri, așa că deocamdată așteptăm și ne rugăm.

Le-am spus copiilor la cină seara trecută, pregătindu-mă pentru multe întrebări de la ei. Dar nu prea aveau. În schimb, fetele mai în vârstă au intrat pe Google și au citit despre cancerul de sân și au găsit informațiile dorite. Fiul meu în vârstă de 14 ani, un fotbalist de 6 metri înălțime, cu inima cea mai dulce, mi-a dat o îmbrățișare și mi-a spus că va fi bine. A doua zi, tânăra mea de 12 ani mi-a spus că a decis că, când va crește, va fi un medic care va găsi un remediu pentru cancerul de sân. Și cei doi micuți ai mei mi-au pus să-mi vopsesc spray-ul cu părul roz roz pentru Luna de conștientizare a cancerului de sân pentru ziua spiritelor la școala lor elementară.

Oricare ar fi rezultatele, ne vom strânge împreună ca familie și vom călători împreună pe cale. Cât de binecuvântată sunt că ar trebui să mă tem în orice moment al cărării așezate în fața noastră, am șase copii uimitori care să-mi ia mâna și să-mi ajute să deschid calea.